News

Istoricul scolii

    Comuna Matca este compusă dintr-o singură localitate.
Cuvântul Matca are două ințelesuri: matca-regina albinelor și matca-albia apelor.
Despre intemeierea satului exista trei variante:
Una spune că pe vremea lui Ștefan cel Mare trăia pe aceste meleaguri un cioban pe nume Rarinca, care avea cei mai buni stupi din zonă. În jurul stânii s-au strâns, în timp, mai mulți oameni, formându-se un cătun. Locuitorii satelor învecinate au numit satul “satul mocanului cu matcă”.
A doua variantă spune că numele vine de la matca pârâului Corozel care trece chiar prin mijlocul comunei.
Cea de-a treia variantă spune că numele comunei se trage de la numele unui călugăr-Matcaș, care s-a stabilit în aceste locuri. În jurul bisericii construite de el au început să se strângă oameni, formând un cătun.
Nu există documente care să ateste formarea și existența exactă a localității Matca. Cert este că a fost atestată documentar prima dată în “Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir.
Despre apariția și evoluția sistemului educațional în această parte de localitate se poate vorbi încă din cele mai vechi timpuri și doar împarțind timpul în mai multe etape. În primul rând istoria acestei zone a comunei este diferită de cea a așezării mamă pâna la un anumit moment. Zona se numește Cocorasca, denumire care provine, probabil de la cocori, păsări migratoare ce se opreau pe timpul verii în balta ce se găsea în apropierea zonei.
În sec XIX se învăța carte pe lângă biserici, în alfabet chirilic, fapt dovedit de actele din acele timpuri. Odată cu reforma lui Cuza se trece la alfabetul latin, și apar și în mediul rural școli primare. Documentele istorice arată că în Cocorasca funcționa o scoală primară, situație care se menține și în perioada postbelică și postdecembrista.

Elevii din zonă continuau studiile gimnaziale la Școala Gimnazială Nr. 2 Matca. Școala veche ajunsese într-o stare deplorabila și în anul 2002 s-a luat hotarârea demolării localului și construirii unui local nou, modern. Noua școală a fost dată în funcțiune în 2004, dată la care iese de sub tutela Școlii Gimnaziale nr. 2 Matca, și devine instituție cu personalitate juridică. Școala dispune de un numar de 8 săli de clasă spațioase, luminoase, 1 bibliotecă, 1 laborator informatică, 1 cancelarie, cabinete director si secretariat, grupuri sanitare moderne la fiecare etaj, cât și corpul de gradiniță. Școala este autorizată din punct de vedere, are încălzire centrală propie, conexiune la Internet. Din anul 2007, decembrie, școala se numește Dimitrie Cantemir în urma hotarârii Consiliului de Administrație al scolii și Consiliului Local Matca.
Directorii școlii au fost de la înființare d-l prof. Tiron Adrian (2004- 2007) , d-l prof. Vasilache Florin (2007 – 2009) , din septembrie 2009 d-l prof. Pohrib Ioniță până în anul 2012, din anul 2012 până în anul 2021, dl. profesor Condrache Maricel, doamna profesoară Mărmureanu Cati Larisa iar în prezent director al școlii este doamna profesoara Ilie Tincuta.